Proiecte

proiecte

...detalii

Implică-te!

doneaza

...detalii

Să ne cunoaştem!

contact

...detalii

Conferința online psihoeducație 09.04.2020

 

 
O abordare neuro-psihologică a stresului și hormonul îmbrățișării
 
Oricine a tremurat vreodată la un examen sau la un termen limită la serviciu, știe cum se simte stresul. În astfel de situații, stresul poate fi un lucru bun, ajutându-ne corpul și mintea să rămână alerte, gata să reacționeze la orice obstacole pe care viața ni le așează în drum. Însă, uneori, hazardul sau înlănțuirea unor evenimente, ne oferă experiențe extreme, în care ne percepem amenințate integritatea personală, viața noastră sau a celor dragi.

În aceste situații, stresul devine cronic, epuizând resursele organismului. Răspunsul la stresul pe termen scurt este esențial pentru supraviețuire. El alimentează răspunsul „luptă sau fugi” care permite tuturor animalelor să răspundă rapid la semnalele de pericol, activându-se „centrul fricii”- amigdala, care, la rândul ei, pune în funcțiune sistemul de răspuns la stres, cunoscut drept axa hipotalamică-hipofizară-adrenocortică (HPA), alcătuită din hipotalamus, glanda hipofizară și glandele suprarenale și reglementează hormonii de stres, adrenalina și cortizolul. Când stresul devine cronic, acest sistem este activat și amplificat în permanență. Aceiași hormoni care sunt atât de importanți pentru răspunsul de luptă sau fugă pot determina o serie de de maladii, inclusiv boli de inimă, hipertensiune arterială, depresie, anxietate, fragilizarea sistemului imunitar și creșterea vulnerabilității în fața bolilor.

Numeroase studii s-au concentrat pe găsirea celor mai eficiente modalități de a gestiona stresul. De la exerciții fizice, până la tehnici de mindfulness toate s-au dovedit a fi eficiente pentru o perioadă de timp, în funcție de durata și intensitatea stresului. Ceea ce a constituit o descoperire majoră, a fost identificarea neuro-hormonului rezilienței la stres, oxitocina. Supranumit și ”hormonul îmbrățișărilor”, este modalitatea prin care natura și evoluția ne-a înzestrat cu antidotul stresului cronic. Acesta ne face mai empatici, mai dornici de conexiune și apropiere de semeni, mai dispuși să ajutăm sau să ne lăsăm ajutați, moment în care crește secreția de oxitocină și scade răspunsul maladaptativ la stres al organelor interne. Reziliența nu va face ca problemele noastre să dispară, dar ne poate oferi capacitatea de a pune experiențele în perspectivă, de-a da sens a ceea ce trăim, de-a găsi plăcere în viață și de a gestiona mai bine stresul. Când stresul, adversitatea sau trauma ne lovesc, încă mai simțim furie, durere și spaimă, dar suntem capabili să continuăm să funcționăm - atât fizic, cât și psihologic. Cu toate acestea, reziliența nu înseamnă să înlăturăm stresul, să fim stoici sau să ne descurcăm singuri. De fapt, a fi capabil să ne apropiem de ceilalți pentru sprijin este o componentă cheie a rezilienței.

În concluzie, pentru a deveni mai rezistenți și mai adaptați în fața stresului poate însemna să petrecem mai mult timp dând sens existenței noastre și construind relații sănătoase cu semenii în detrimentul evitării cu orice preț a disconfortului emoțional, printr-o simplă îmbărțișare!

 
Alina Neagoe, psiholog clinician principal, formator
Asociația CATHARSIS

 

 

 
Parteneri
apfr midocar asoc joy colegiu oscar asoc apaca por plaza plaza