Proiecte

proiecte

...detalii

Implică-te!

doneaza

...detalii

Să ne cunoaştem!

contact

...detalii

Articol - Eu și „momentul” meu cel mai greu în lupta cu Covid 19

Eu și „momentul” meu cel mai greu în lupta cu Covid 19
Oricare ar fi frica ta, dacă te confrunți cu ea, aceasta o să se diminueze.
 
Vine un moment de mare încercare, un moment în care ne este testată fiecare resursă în parte. Dacă nu ne dirijăm conștient mintea și stările, s-ar putea ca acest moment să ne provoace niște stări întâmplătoare nedorite.

Așa am numit eu ,,moment” cea ce medicina l-a numit Covid-19. Auzisem despre acest covid foarte multe, citisem articole, mass-media a avut grijă să ne țină în gardă, dar nimic nu se compară ca atunci când trăiești propriul ,,moment”.

Când am primit rezultatul testării, evident pozitiv, și cum la drum nu pleci niciodată singur, am luat-o în această „experiență” și pe mama mea, și ea pozitivă.

M-am gândit „Ce fac eu acum?”. Citisem cândva că „boala este înainte de toate un cadou pentru a ne echilibra ființa, corpul fizic nu constituie cauza bolii. El singur, nu poate face nimic”. Acum... căutam resurse.

Boala s-a manifestat în forma ei: temperatura ușor ridicată, dureri de cap, insomnii, după trei zile am pierdut gustul și mirosul, apoi au apărut ceva probleme respiratorii și o stare pe care nu o înțelegeam. La mama manifestările erau pe parte digestivă, ca tabloul să fie complet...

Atunci când nu știm ce urmează să se întâmple, ne imaginăm viitorul, pozitiv sau negativ. Când scenariul este negativ și credem că se va întâmpla ceva rău, ne cuprinde frica.

Panica, frica și anxietatea erau pe „teren fertil”, simțeam că pierd controlul, plus telefonul (un stres major), fiecare vrea să știe „Cum ești?”, „Cum te simți?”, nu știu dacă era grijă sau doar curiozitate, poate se identifica cineva cu stările mele și își elimina un stres, nu știu, și în acele momente nu aveam energia necesară să răspund la telefon și nici la mesaje, așa că am selectat apelurile și așa am mai eliminat un factor de stres.

Cineva m-a întrebat „
Care a fost cel mai greu moment în toată perioada?” și i-am răspuns că o convorbire cu o colega și prietenă, care îmi recomanda să fiu foarte atentă la mama, chiar dacă se simte mai bine, pentru că așa se întâmplase și cu o asistentă, care părea că se recuperează, iar ulterior starea de sănătate i s-a agravat rapid și a decedat.

Atunci m-am prăbușit, „Cum depășesc această stare?” „Oare pot?” „Mă fac bine?” „Mama își revine?”... mă simțeam blocată, în mintea mea era o întrebare repetitivă „Ce fac acum?”...
Tratamentul pe care ni-l recomandase medicul funcționa, dar mintea mea era prinsă într-o stare greu de descris.

Un alt factor de stres este acel pulsoximetru care devenise mai important decât starea mea de sănătate, mi se părea că de el depindea starea mea de bine, până când un verișor m-a sunat, el trecuse de două ori prin boala, m-a întrebat cum sunt, i-am răspuns că nu prea bine, că saturația oscilează și asta mă neliniștește (îmi luam saturația din ora în ora), că pulsul era mărit.

Mi-a cerut să ascund pulsoximetru pentru o zi, și să urmăresc doar evoluția tratamentului, să ies în curte, să spăl vase, să fac ceva care să-mi alunge starea de panică.

L-am numit „îngerul meu păzitor”, care apare într-un moment și îți spune „Pune pauză minții!”.
Atunci te trezești și faci acel salt de care ai nevoie. Și începi să dai minții hrana de care are nevoie: optimism, curaj, încredere, mișcare, sentimente prietenoase.

Am învățat, la cursul de psihologie, să evit cuvântul „trebuie”, pentru că este un cuvânt blocant. Pentru mine, în această perioadă a fost determinant, îmi repetam în gând obsesiv „trebuie să reușesc, trebuie să-mi ajut mama”.

Suferința mentală sau emoțională apare atunci când te concentrezi doar asupra unei părți.
Sunt un amalgam de emoții, îmi conștientizez emoțiile și nu îmi este ușor să vorbesc despre ele, dar, m-am gândit să împărtășesc cu voi, acest „moment”, poveste, deși nu am un talent de povestitor, chiar dacă am crezut că nu este suficient de important sau de urgență.

Intenția de a împărtăși povestea mea nu este de a insufla frică, ci mai degrabă de a vă inspira să luați masuri în viața voastră.

Să abordezi situația doar cu specialiști, să ai lângă tine, chiar dacă nu fizic, doar persoane dragi care îți transmit o stare de bine, să te opui sugestiilor celorlalți. Opiniile sincere ale oamenilor în care ai încredere sunt inestimabile, dar nu sunt deloc ușor de obținut.

Oferă-ți timpul necesar, este imposibil să ai o judecată clară atunci când ești inundat cu frică sau anxietate.

Respiră, tuturor ne este ușor să respirăm. Însă doar în teorie deoarece în practică nu stăm chiar așa bine la acest capitol. Atunci când respirăm corect, creierul se vascularizează, ritmul cardiac se poate liniști.

Înfruntă-ți fricile, dacă eviți fricile încontinuu, ele vor deveni din ce în ce mai profunde și mai de speriat. Indiferent de situația întâmpinată, încearcă să nu mai fugi de ea și înfrunt-o. Oricare ar fi frica ta, dacă te confrunți cu ea, aceasta o să se diminueze.

Din fericire, poți învăța și să fii propriul tău consilier. Perspectiva ta va avea întotdeauna limite, dar îți poți îmbunătăți abilitatea de a identifica și monitoriza semnele importante și de a învăța cum să faci corecțiile necesare.

Forța ta se construiește ferm pe încrederea ta.
„Dumnezeu nu ne-a dat Spiritul fricii; ci al puterii și al iubirii și al unei judecăți sănătoase”. Noul Testament

Aricescu Georgiana
Psiholog clinician practicant în supervizare