Furia, ca prieten al copiilor

Cum îi împrietenim pe cei mici cu furia

Din momentul  în care pășim în lume începem să experimentăm diferite emoții. Astfel, emoția fiind o prezență timpurie și permanentă în viețile noastre. Furia numărându-se printre emoțiile noastre primare. Furia este o emoție puternică care are la bază o tensiune emoțională, un distress emoțional.

Copilul cunoaște furia în diferite momente pe care le trăiește, momente care îl fac să trăiască un disconfort emoțional. Pentru a simți furie, copilul este nevoit să resimtă incipient anumite emoții secundare, precum teama, frustrare, tristețe, rușine sau umilință. Furia vine, de cele mai multe ori, ca răspuns, ca modalitate de protecție în fața unei emoții dureroase și incomode. În acest sens, furia formează un voal de protecție, care să se așeze între copil și  inconfortul emoțional sau fizic pe care îl resimte, menținându-i integritatea psihică și fizică. Privind furia ca pe o parte psihologică care este preocupată  de siguranța noastră, putem înțelege că furia ne este un prieten loial, nu un dușman care vrea să ne facă rău.

Situația problematică intervine în momentul în care furia acaparează o mare parte din spațiul psihic și se manifestă des, în lipsa amenințării. În variabila sa nesănătoasă, furia alterează starea emoțională și fizică proprie sau a celuilalt.

Pentru a crea o bună relație cu furia, în care ea să fie sănătoasă și să lucreze în beneficiul nostru, este important să fim curioși de povestea acesteia, să o înțelegem și să știm cum să gestionăm emoția.

În perioada 1 an -14 ani furia se resimte des și în moduri foarte explozive. Acest aspect fiind cauzat de resursele psihologice emoționale precare de a gestiona propria lume emoțională. Din această cauză este important să-i familiarizăm pe copii cu această emoție.

Folosindu-ne de creativitate și activând partea de joc din noi înșine, putem să pictăm pentru copii un tablou al furiei care poate fi procesat mai cu ușurință de către ei. Mai jos sunt prezentate o serie de tehnici care pot fi folosite:

Este important ca cel mic să localizeze partea corporală în care resimte furia, învățându-l să recunoască modalitatea în care corpul lui resimte emoțiile. Putem ruga copilul în momentul în care resimte emoția sau îl putem ruga să își amintească un moment în care resimțea furie. Odată ce emoția este simțită sau reamintită de copil, îl încurajăm să își scaneze corpul și să găsească locul în care simte furia.

Încurajăm copilul să descrie ce senzații corporale resimte odată cu apariția furiei.

Copilul este îndreptat spre căutarea cauzei, a motivului pentru care furia a apărut. Îl putem ajuta cu întrebări ajutătoare precum: De ce crezi că te-ai înfuriat?, Cum te-ai simțit înainte?, Ce anume din această situație te înfurie?. În urma întrebărilor puse, putem să descoperim emoțiile secundare care au generat furia, emoții precum frustrare, suferință, sentiment de nedreptate.

Punându-i copilului întrebări care să-l ajute și să-l învețe să-și analizeze propria furie îi hrănim capacitatea de explorare și de conștientizare emoțională.

Putem să-i propunem copilului să deseneze furia, facilitând astfel conștientizarea prezenței emoției și conturarea ei. Desenând furia pe care o experimentează, copilul o externalizează, îi dă o formă în plan extern care o validează ca trăire internă.

Luându-ne câteva momente în care ne îndreptăm atenția și suntem interesați de desenul copilului, implicit de furia pe care el o resimte, normalizăm trăirea ei. Normalizarea furiei este un factor important în evoluția emoțională a copilului. Astfel, este necesar să-i învățăm pe cei mici cum să privească emoția resimțită pentru a nu apărea sentimente de vinovăție și rușine care îngreunează foarte tare procesul de acceptare a furiei.

        - Spunerea poveștilor în care personajul principal este furia. 

Un exemplu de poveste care poate fi spusă copiilor:

Cățelul Furie

Un băiețel/o fetiță, Artur/Sofia, avea un câine pe care îl chema Furie. Băiețelul/fetița era surprins/ă de fiecare dată când Furie începea să latre agresiv, să se agite, fugind dintr-o parte în alta a casei. Comportamentul lui Furie l-a pus pe gânduri pe Artur/Sofia  și a decis să afle cauza acestuia. Decizia a fost o dovadă de curaj, mai ales pentru că celui/ei mic îi era teamă de Furie când începea să se comporte așa.

Misiunea a început, iar atunci când Furie a început să fie agitat, copilul a pornit investigația. Fiind atent la toate aspectele a descoperit că bolul cu mâncare a lui Furie este gol. Artur/Sofia a umplut bolul cu mâncare. Imediat după acea, Furie a început să mănânce din bol. După ce a terminat de mâncat, Furie s-a liniștit, nu a mai fost agitat și a început să se joace cu Artur/Sofia. A doua zi, Furie a început din nou să fie agitat. Artur/Sofia continuând munca de detectiv, și-a dat seama că Furie avea o așchie în lăbuța dreaptă. Copilul i-a spus tatălui, iar acesta l-a scăpat pe Furie de așchia din lăbuță. În a treia zi, Furie a început din nou să se agite. Atunci Sofia/Artur având deja experiență în munca de detectiv, și-a dat seama cu ușurință că Furie se simțea trist. Sofia/Artur s-a dus să-l mângâie pe Furie  care s-a liniștit și s-a pus în brațele copilului, trăgând un pui de somn.

Pe zi ce trecea copilul era și mai atent la nevoile lui Furie și odată cu cât le înțelegea mai bine, cu atât și Furie devenea mai calm și jucăuși. Acum Sofia/Artur a înțeles comportamentul lui Furie, a înțeles motivele pentru care Furie era agitat și frica de el a dispărut. Cei doi au devenit prieteni buni și importanți unul pentru celălalt.